Ploua cu lacrimi, ploua cu doruri, ploua cu amintiri și cu iubiri.
Și așa, deodată, începusem să visez și să îmi cânt poeme de iubire, dar mi s-a făcut teamă așa, pur și și simplu...Acum, mă hrănesc cu minciuni din palma ta și mă îmbăt cu dragoste ascunsă, nepermisă. Vreau să-mi recapăt fericirea, iubirea și visele mele răzlețe, pictate în absurdul nopților de vară.
Fericirea mea, care mi s-a părut sfârșită, s-a ivit iarăși. M-a cuprins sub aripile sale, m-a învăluit în parfumul său de orhidee, oferindu-mi trandafirul grena al iubirii.
Acum, du-mă, fericire, în sus și izbește-mi fruntea mea lată, tâmplele mele, de buzele fluturilor care mă iubesc etern. Cumpără-mi, fericire, panglici roz și albastre, cu care să strâng dragostea...Astfel, nu va mai pleca niciodată. Vreau să văd liliacul înflorit, firul verde al ierbii vesel, zâmbetul buburuzelor plin de gingășie.
Mi-e dor...Vreau să zbor cu fericirea de mână până la Poarta Paradisului Pierdut, Să las un sărut într-o cupă de floare, să mă joc cu strugure de stele și să mă-nec cu praf de rouă.
-Mai ți minte, fericire, când rătăceam în fiecare seară prin Grădina Timpului, visam la asfințitul veșnic și căutam lungile povești ale îngerilor? Tu îmi cântai la ureche, mângâindu-mi părul, prinzându-l cu o boabă de stea și spunându-mi:
-Te iubesc!
Erai licărul meu de speranță! M-ai părăsit pentru puțin, dar acum te-am recăpătat pentru totdeauna.
Stau și scriu cu litere de aur pe un bilețel violet sentimente profunde, gânduri nemărginite, alături de care învăț să zbor. Le voi ține ascunse în cutiuța mea, pictândul-le în leagănul de argint al unei flori.
Și totuși, fericire, te-am iubit mereu!
