Eternă copilărie...

Stăteam închise în camera de granit,
Eu și tu, tu și eu, copilăria mea!
Chiar dacă afară mirosea a primăvară,
Nu puteam descuia ușa camerei.
Totuși, tu îmi zâmbeai senină, copilărie!

Vedeam păpădiile galbene, fluturii roșii,
Dar nu reușeam să rostesc niciun cuvânt.
Tu te jucai cuminte cu un strugure de stele,
Chiar dacă era dimineață,
Iar petalele tale nu erau încă treze.

N-am vrut să te supăr...
Dar, ți-am strivit o boabă de stea,
Și-atunci a curs o lacrimă pe pământ,
Mugurii înzăpeziți de doruri
Jinduind izbucniri de suflete.

Florile copilăriei mele s-au speriat puțin...
Acum, e-un curcubeu deasupra sufletului meu,
Iar dacă nu existai tu,
S-ar fi putut ca el să dispară
Într-un joc de-a v-ați ascunselea...

TOTUL E O UVERTURĂ LA SIMFONIA COPILĂRIEI!